Toate imaginile si textele care apar în acest blog, daca nu s-a specificat altfel, sunt proprietatea mea exclusiva si sunt protejate în conformitate cu Legea 8/1996 din România şi de legislatia internationala. Imaginile si/sau textele nu pot fi reproduse, copiate, transmise, publicate sau modificate, integral sau partial si pe orice suport, fara permisiunea mea scrisa. © Blogul lui Catalina

vineri, 14 iulie 2017

Salata "niçoise"

Astazi 14 iulie este ziua nationala a Frantei.
Franta este tara mea de adoptie din 2001. Sunt frantuzoaica si romanca in acelasi timp :)
Ce sarbatorim pe 14 iulie?  Căderea Bastiliei, un eveniment major al Revoluției Franceze, s-a produs la Paris într-o zi de marți 14 iulie în anul 1789. Cu toate că fortăreața medievală cunoscută sub numele de Bastilia mai avea doar șapte deținuți, căderea ei în mâinile revoluționarilor parizieni a reprezentat în mod simbolic sfârșitul Vechiului Regim (Ancien régime, în franceză) și începutul Revoluției Franceze.
Predarea închisorii, simbol al tiraniei monarhiei franceze, a zguduit atât Franța cât și restul Europei, ecourile sale ajungând până în îndepărtata Rusie.
Din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței.
Cu aceasta ocazie v-am pregatit o reteta usoara si delicioasa de vara, o salata care reprezinta un fel de mancare complet. Este o reţetă frantuzeasca celebra, specifica oraşului francez Nisa (Nice).
Aceasta salată este compusă în mod tradițional din rosii,ardel verde, usturoi, ceapa rosie sau verde fasole verde pastai sau boabe, țelină, fileuri de ansoa, castraveți, ouă fierte, ton, măsline negre, și ulei de măsline .
Un gand puternic pentru toate victimele atentatului las de acum un an petrecut la Nisa.

Ingrediente: 2 -3 portii
2 oua
1/2 castravete
2 rosii frumoase
1/2 ardel verde
1 ceapa rosie sau esalota
1 conserva de ton mica
16 fileuri de ansoa in ulei
cateva ridichi
1 lingura de capere in otet (optional)
cateva foi de salata verde
ulei de masline
otet
mustar
sare, piper

Mod de preparare:

Preparati sosul vinaigrette din 3 linguri de ulei de masline, sare, piper si 2 linguri de otet. Puteti pune o lingurita de mustar daca preferati. Amestecati bine.
Puneti ouale la fiert timp de 10 minute in apa fierbinte.
Spalati legumele.
Curatati sau nu coaja castravetului (nu daca este bio).
Taiati-l rondele fine sarati si lasati-l sa lase apa.
Taiati ardelul in lamele lungi si subtiri.
Curatai ceapa si taiati-o marunt.
Taiati rosiile in rondele , curatati ridichiile.
Scugeti tonul si uscati pe un prosop de hartie fileurile de ansoa.
Prezentati pe un plat de serviciu sau direct in farfuriile individuale.
Puneti pe farfurie  foile de salata. Asezati tonul maruntit in mijlocul farfuriei nconjurat de rondele de rosii si castraveti.
Presarati ceapa tocata marunt, asezati ridichiile, lamelele de ardei .
Decorati cu ouale taiate in 4 , cu capere si cu fileurile de ansoa.
Varsati sosul vinaigrette uniform deasupra.

Serviti.

Imprimati print

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Retete pe harta lumii :

Retete din lumea intreaga

Abhazia (1) Afganistan (2) Africa de Sud (3) Albania (4) Algeria (12) Andorra (1) Anglia (14) Angola (1) Antilele franceze (4) Arabia Saudită (2) Argentina (7) Armenia (1) Aruba (1) Australia (3) Austria (12) Azerbaijan (1) Bahamas (1) Bahrain (1) Barbados (1) Belgia (15) Belize (1) Benin (1) Bhutan (1) Bielorusia (1) Birmania (1) Bolivia (3) Bosnia și Herzegovina (5) Botswana (1) Brazilia (5) Brunei (1) Bulgaria (7) Burkina Faso (1) Burundi (1) Cambogia (1) Camerun (2) Canada (3) Capul Verde (1) Caraibe (1) Cehia (3) Chile (3) China (22) Ciad (1) Cipru (2) Coasta Ivoriana (1) Columbia (4) Congo (1) Coreea (7) Corsica (5) Costa Rica (1) Croatia (5) Cuba (1) Danemarca (5) Djibouti (1) Ecuador (1) Egipt (3) Elvetia (4) Emiratele Arabe Unite (1) Estonia (1) Eswatini (1) Etiopia (1) Fiji (1) Filipine (1) Finlanda (4) Franta (162) Gabon (1) Gambia (1) Georgia (2) Germania (32) Ghana (1) Gibraltar (1) Grecia (11) Guatemala (1) Guineea (2) Guineea Ecuatoriala (1) Guineea-Bissau (1) Guyana (1) Haiti (1) Honduras (1) India (11) Indonezia (4) Insula Guam (1) Insula Man (1) Insulele Cayman (1) Insulele Comorre (1) Insulele Feroe (1) Insulele Marshall (1) Insulele Salomon (1) Iordania (1) Irak (1) Iran (2) Irlanda (2) Islanda (2) Israel (5) Italia (66) Jamaica (1) Japonia (12) Kazahstan (1) Kârgâzstan (1) Kenia (3) Kiribati (1) Kuweit (1) Laos (1) Letonia (1) Liban (8) Liberia (1) Libia (1) Liechtenstein (1) Lituania (2) Luxemburg (3) Macedonia (3) Madagascar (3) Malaezia (2) Malawi (3) Maldive (1) Mali (1) Malta (2) Maroc (15) Mauritania (1) Mauritius (2) Mexic (7) Micronezia (1) Moldova (5) Monaco (1) Mongolia (1) Mozambic (2) Muntenegru (2) Namibia (1) Nauru (1) Nepal (1) Nicaragua (1) Niger (1) Nigeria (3) Norvegia (2) Noua Zeelanda (2) Olanda (4) Oman (1) Osetia de Sud (1) Pakistan (3) Palau (1) Palestina (2) Panama (3) Papua Noua Guinee (1) Paraguay (1) Peru (4) Polonia (8) Portugalia (8) Puerto Rico (1) Republica Centrafricană (1) Republica Dominicană (3) Reunion (5) Romania (86) Rusia (14) Rwanda (2) Salvador (1) Samoa (1) San Marino (1) São Tomé și Príncipe (1) Senegal (2) Serbia (9) Seychelles (1) Sfânta Lucia (1) Sfântul Kitts și Nevis (1) Sfântul Vincențiu și Grenadinele (1) Sierra Leone (1) Singapore (3) Siria (2) Slovacia (2) Slovenia (5) Somalia (1) Spania (9) Sri Lanka (1) Statele Unite (30) Sudan (2) Suedia (6) Surinam (1) Swaziland (1) Tadjikistan (1) Tailanda (9) Taiwan (1) Tanzania (3) Timor de est (1) Togo (1) tonga (1) Trinidad și Tobago (1) Tunisia (8) Turcia (11) Turkmenistan (1) Tuvalu (1) Ucraina (4) Uganda (2) Ungaria (9) Uruguay (3) Uzbekistan (1) Vanuatu (1) Venezuela (3) Vietnam (4) Yemen (1) Zimbabwe (2)